Blog

Ott Tänak si Hyundai Motorsport se afla pe locul al patrulea, dupa prima zi din Raliul Mexicului

Hyundai Motorsport a avut un debut dificil in Raliul Mexicului, etapa a treia din Campionatul Mondial de Raliuri FIA (WRC). Dupa ziua de vineri, Ott Tänak si Martin Järveoja, copilotul sau, se afla pe locul al patrulea la general, fiind cel mai bine clasat echipaj Hyundai din competitie.

Ott Tänak a avut o revenire spectaculoasa si a incheiat ziua pe locul al patrulea, dupa ce a castigat trei probe speciale.

A fost o zi dificila pentru intreaga echipa. Am pierdut timp pe cea de-a doua proba, dar am reusit sa recuperam, aspect foarte important pentru ca pozitia la start este cruciala, a declarat Ott Tänak.

Thierry Neuville si Nicolas Gilsoul, copilotul sau, au ocupat locul al treilea pana pe PS9, atunci cand au fost nevoiti sa abandoneze din cauza unei probleme electrice. Echipa va incerca sa rezolve defectiunea in parcul de service, pentru ca echipajul belgian sa poata continua aceasta etapa.

Am inceput bine, tinand cont de pozitia la start, si am reusit sa castigam trei probe speciale joi si vineri. Din pacate, la cea de-a doua trecere pe speciala Las Minas, a aparut o problema si am fost obligati sa ne oprim. Speram sa remediem problemele aparute la masina si sa revenim sambata pe probe”, a mentionat Thierry Neuville.

Dani Sordo si Carlos del Barrio, aflati la prima participare din acest sezon, au fost, de asemenea, nevoiti sa abandoneze din cauza unor probleme la motor. In urma analizei facute in parcul de service, echipajul spaniol nu va putea continua raliul sambata.

Sincer, nu acesta este modul in care imi doream sa se incheie etapa din Mexic. Astfel de incidente pot sa apara oricand si este important sa ne revenim cat mai repede, a declarat Dani Sordo.

Neuville si Tänak au castigat in total trei probe speciale, iar Dani Sordo a fost cel mai rapid pe PS5. Hyundai Motorsport a castigat sapte probe speciale, dintre cele 12 desfasurate pana acum.

Urmarind evolutia noastra pe specialele de macadam observam ca suntem competitivi. Dupa ziua de vineri, am ramas in lupta doar cu Ott si Martin. Vom analiza si tot ceea ce s-a intamplat cu Dani si Thierry, pentru a evita astfel de incidente pe viitor. Nu participam la raliuri pentru statistici, ci pentru a castiga”, a mentionat Andrea Adamo, directorul echipei.

Sambata si duminica sunt programate alte 12 probe speciale, cu o lungime de aproximativ 190 de kilometri.

Clasament Raliul Mexicului 2020 (dupa prima zi):

 

1          S. Ogier                       J. Ingrassia       Toyota Yaris WRC                    1:23:09.2

2          T. Suninen        J. Lehtinen        Ford Fiesta WRC                                  +13.2

3          E. Evans          S. Martin          Toyota Yaris WRC                    +33.2

4          O. Tänak          M. Järveoja      Hyundai i20 WRC                                  +33.4

5          K. Rovanperä   J. Halttunen      Toyota Yaris WRC                    +35.7

6          G. Greensmith  E. Edmondson Ford Fiesta WRC                                  +1:16.8

error: